zazuka

cand pasii tai,tacuti si goi
risipitori de ganduri multe
voi-vor glasul sa-mi auda
tu sa te pierzi in amintiri
demult pierdute

sa ogoiesti suspinul aspru
de-mprejurarile sihastre
sa te sperii
si cand tacerea te cuprinde
sa te imbeti in glasul serii

si-atunci,mai singur ca tacerea
mai alb ca noaptea fara vise
sa te arunci cu o privire
in al trecutului picturi
si chiar de te-or dure apoi ecoii
sa nu te-nduri...

eu ca o stafie rece si ursuza
te voi pastra ca amintirea
unei frumoase naluciri
tu te svideaza c-o naluca
si c-o naluca sa te stii.

apoi de grave inclinatii
te-ai pierde in purtarea mea nebuna
nu intelegi ce as fi dorit sa-ti spun
nu trebuie o suta de cuvinte
e de ajuns si colbul de pe drum
sa-ti spun.

și rece...
și plouă...
și picură rouă
și ploaia răceste cîmpia
și zarea mai neagră pictează hîrtia
și inima își micșorează pulsul
și-apare grăbit apusul
și-i amar de trist
și rece...
și plouă...

Umbrela este a ta,dar ploaia a tuturor...

”Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.”




Și e păcat că muritori ne sunt părinții
Noi zbuciumați de soare și de vînt ,
ei luminoși fiind ca sfinții
îi prețuim abia atunci cînd sunt numai pămînt

”Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cîrpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ceea ce gîndesc, însă în mod categoric aș gîndi tot ceea ce zic. Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică. Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegînd că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge cînd ceilați se opresc, m-aș trezi cînd ceilalți dorm. Aș asculta cînd ceilalți vorbesc și cît m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsînd la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu dacă aș avea inima, aș grava ura mea peste ghiață și aș aștepta pînă soarele răsare. Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cîntec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii. Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încîrnat al petalelor... Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață... N-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, ca îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunîndu-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aș demonstra cît se însală crezînd că nu se mai îndragostesc cînd îmbătrînesc, neștiind că îmbătrînesc cînd nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lasa să învețe să zboare singur. Pe bătrîni i-aș învăța că moartea nu vine cu batrînețea, ci cu uitarea. Atîtea lucruri am învățat de la voi, oamenii... Am învățat că toata lumea vrea să trăiască pe vîrful muntelui, însă fără să bage de seama ca adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învățat că atunci cînd un nou născut strînge cu pumnul lui micuț, pentru prima oara, degetul părintelui, l-a acăpărat pentru întotdeauna.

Am învățat că um om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci cînd ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atîtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci cînd o sa fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod neferecit mor.

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gîndești. Dacă aș știi că asta ar fi ultima oară cînd te voi vedea dormind, te-aș țmbrătișa foarte strîns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș știi că asta ar fi ultima oară cînd te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș știi că asta ar fi ultima oară cînd voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o data pînă la infinit. Dacă aș știi că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune "te iubesc"și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gîndul că deja știi.

Întotdeauna există ziua de mîine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămîne, mi-ar face plăcere să-ți spun cît te iubesc, că niciodata te voi uita.

Ziua de mîine nu-i este asigurata nimănui, tînăr sau bătrîn. Azi poate să fie ultima zi cînd îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucît dacă ziua de mîine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua cînd nu ți-ai făcut timp pentru un surîs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cît de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.

Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gîndurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și întelepciunea pentru a le exprima. Demostrează-le prietenilor tăi cît de importanti sunt pentru tine. ”

întotdeauna cerem timp ,și neprețuindu-l dăm vina tot pe el...”că e puțin”,”că nu am găsit momentul”,...întotdeauna însă avem destul timp pentru regret...

"Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stînga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții


și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris,


să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte


și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai tîrziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amînăm răspunsurile,
avem timp să sfîrîmăm un vis și să-l reînventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.

Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Cînd să facem și asta - murim. ”


avem timp pentru toate și toți...pentru noi niciodată nu ne ajunge...

e tăcerea de vină că nu se-aud ecourile,
e de vină ura,ca dragostea e privită ca un mit.
e de vină apusul,că răsăritul întîrzie să apară,
suntem de vină noi,că clipele de fericire le numărăm pe degete...

și după cum vă spuneam m-am născut ”acasă” în or.Sîngerei,la spital,în sala de naștere ,m-am născut deodată în familie,doctor ginecolo-tăticul meu,moașa-mătușica mea Lenuța și mămica care era în rol de pacientă.Am apărut pe lume în anul lui '90,într-o zi friguroasă de februarie,luni,seara.
Acasă mă aștepta un frate mai mare decît mine cu 4 ani,care din spusele lui mama nu a fost tare încîntat cînd m-a văzut prima dată,cei drept și arătam eu cam prost la vîrsta ceea,cu timpul însă a început să ma iubeasca,chiar a doua zi a încercat să mă hrănească cu torta,mama însă nu l-a lăsat.Și eu Badea te iubesc mult!!!
am crescut și am copilărit mai mult în ograda bunicilor,am avut norocul de cei mai minunați și deoseți bunici.
De cînd mă țin minte am învățat în școala din satul Chișcăreni,satul cel mai drag de pe planeta Pămînt.
Școala primară,gimnaziul și liceul le-am absolvit ”acasă” am avut alături cei mai minunați colegi de clasă alături de care am trăit cele mai frumoase amintiri(jumate din memoria calculatorului e ocupată cu poze și filmulețe făcute cu ei)MI-i dor de voi!!!
Am cunoscut și am avut cei mai de treabă profesori,frumoși la chip și la suflet.Îmi pare rău că așa repede s-au terminat anii de școală(anii care sunt cei mai fumoși)și a trebuit să ne despărțim atunci cînd deabia am început să ne împrietenim și să ne înțelegem unii pe alții.Am avut parte de cea mai înțelegătoare dirigintă,care timp de 8 ani de zile a reușit cu brio să mascheze toate ”nebuniile”noastre astfel încît directorul să nu afle de ele.
De cînd pot merge și mă țin bine pe piciorușe am un tovarăș de drum,care mă susține și mă însoțește peste tot-prietena mea Vicuța.Este cel mai bun prieten,înțelegător,onestă și extraordinar de BUNĂ:) toți cred că suntem verișoare hi hi hi
Marissa este prietena din școală cu care mă rîdeam pîna la orele 16:00,cînd terminat tot lucru ce îl aveam de făcut la Consiliul Local al Copiilor si Tinerilor din Liceu unde activat,și veneam lihnite de foame acasa.uffffîi duc dorul...
și Liduța-varmea cu care,cu toate că e mai mică cu 3 ani decît mine,suntem într-o minte .Ne rîdem și ne nebunim pînă ne dor ”fălcile”.Ele sunt cartea mea de vizita din Moldova:P
Acum sunt studentă anul II la Universitatea ”Ștefan cel Mare”Suceava,specializarea AF
Sinceră să fiu la început uram Suceava,din cauza că îmi doream muult să fiu la Iași,azi am ajuns să o iubesc,datorită străzilor ei curate cu multe-multe flori,luminilor care o face si mai frumoasă și universității în care învăț.
Aici am cunoscut cei mai minunați oameni care mi-au devenit buni prieteni:Ludmila-cretzosul meu,fără de care Suceava și-ar pierde din farmecele ei,deoarece ea e un om minunat,prietenul-unic cu care m-am pornit din MOLDOVA, unic care m-a întîmpinat,Diana,Ștefan,Iulicika,Alexa,Irina,Irina,Irina multe Irine în Suceava:)Valentina,Ines,Marișca,Mircea ,Dima și alte persoane deosebite fără de care căminele C1 și C2 ar părea străine.
Asta a fost pe scurt despre persoanele dragi și apropiate,acum pe scurt despre mine:)
Îmi place să dansez,cu toate că nu prea am tangențe comune cu dansul,cu muzica nici atît,dar uneori îmi terorizez colegile de cameră cu ”talentul” meu muzica.
Admir fluturii și buburuzele și toate insectele inofensive,deoarece sunt simple și frumoase.
Scriu poezii cînd mi-e trist sau mă chinuie muza:)
Îmi place să zambesc și să mă rîd din tot sufletul,cred ca dacă ar conta doar asta,aș fi unicul om nemuritot,dar eu sunt modesta și îmi mai permit și să plînd uneori.
Îmi plac copii(asta am moștenit-o de la mama care e profesoara_profesoară însă nu aș putea să fiu.Stimez și apreciez copii de la orfelinat-sunt cei mai buni copii-ei nu au primit nimi-pe cînd meritau totul!!!
Îmi place să dorm cînd plouă(în genere îmi place să dorm)însă cînd aud stropii de ploaie somnul mi se mare mai dulce și mai relaxant.
Îmi place să călătoresc ,mai ales noapte șă merg în autobuz în orale necunoscute.
Îmi place să merg cu trenul,cu toate că pentru unii acest mijloc de transport este unul obositor,mie îmi place să privesc cu urcă și coboară lumea din el.Odată chiar am avut ocazia sp alerg în uram trenului,a fost vesel...(:
Îmi plac baloanele de săpun,curcubeiele,romanițele și veverițele am impresia că aceste lucruri fac viața noastră mai frumoasă.Admir balerinele și patinajul artistic,ador muzica instrumentală și mirosul de tei primăvara .
Iubesc Moldova și îmi tresare inima cînd aud vorbind despre ea,atunci cînd nu sunt acasă,o iubesc pe mama,fratele ,bunica și tot ce ține de satul meu,iubesc pînă și drumul cu gropile lui cu tot,mai ales atunci cînd vin acasă.
și cam atît,că și asa am scris prea multe :)

Viața este ca o călătorie cu trenul: urcăm și coborîm des,există accidente,surprize plăcute la unele stații și tristețe adîncă la altele. Atunci cînd ne naștem și urcăm în tren,întîlnim oameni despre care credem,că ne vor însoți pe tot parcursul călătoriei noastre:părinții noștri. Din păcate,adevărul este altfel. Ei coboară la o stație si ne lasă pe noi fără dragoste și atașamentul lor,fără prietenia și compania lor. e drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Aceștia sunt frații noștri,prietnii noștri și acei oameni minunați pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care urcă în tren ,privesc călătoria ca o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristeți pe parcursul călătoriei. Și mai există și alții în tren,car sunt permanent prezenți și gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor cînd coboară un dor veșnic... Unii urcă și coboară,și noi abia i-am observat. Ne miră faptul că unii pasageri,pe care îi iubim cel mai mult,se mută în alt vagon și ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînțeles noi nu ne lăsăm opriți și ne străduim să-i găsim si să ne înghesuim să trecem și să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate ,uneori nu ne putem așeza lîngă ei,deoarece locul de lîngă ei e deja ocupat. Nu facem nimic,așa este călătoria:plină de provocări,vise,fantezii,speranțe si despărțiri...dar fără întoarcere. Deci ,trebuie să facem călătoria în felul cel mai bun posibil. Să încercam să ieșim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi,și să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei... să ne aducem aminte,că în orice etapă a călătoriei poate exista un tovarăș de-l nostru care să ezite și care probabil are nevoie de înțelegerea noastră. și noi vom șovăi și va exista cineva care să ne înțeleagă. Misterul cel mare al călătoriei este că nu știm cînd vom coborî definitiv din tren și nici cînd vor coborî cei ce călătoresc alături de noi,nici măcar cel care stă pe locul de lînga noi. Cred că o să fiu cuprins de duioșie atunci cînd o să cobor definitv din tren...Ds,cred acest lucru. Despărțirea de cîțiva prieteni pe care i-am întîlnit în timpul călătoriei va fi dureroasă.Va fi intristător sa-i las singur pe cei mai dragi mie. Dar am speranța că odată și odată,va veni gara centrală,și am speranța că am să-i văd sosind,cu bagaje pe care încă nu le-au avut atunci cînd am urcat în tren. Ceea ce mă va face fercit este că am avut si eu partea mea la sporirirea bagajelor lor . Pentru cei ce își continuă călătoria le urez: CĂLĂTORIE PLĂCUTĂ!!!

Uneori te-aș strînge-n brațe
Și nu te-aș lăsa să pleci
Mi-aș uni sufletul cu tine
pe veci....

Dacă-i sta o zi cu mine
Să m-asculți ,să mă privești,
M-ai cuprinde-n sărutări
Și n-ai mai dori să pleci.

Dacă-i fi c-o răsuflare
Mai aproape,mai atent,
Te-aș topi c-o sărutare
Și te-aș ține strîns la piept.

Dacă-i fi al meu o zi
Chiar departe dacă-i fi
Te-aș privi din depărtări,
Dar de-aproape te-aș iubi.

Dacă-i fi al meu o noapte,
Ai dormi în sărutări.
Ai visa pe nori albaștri
Și-ai zbura spre curcubeu.

Dacă-i fi măcar o umbră
Ce se ține-n urma mea,
Te-aș purta spre țări frumoase
Și te-aș preschimba în stea.

Dacă-i fi un foc sălbatic
Ce în inimă îl port,
Te-aș topi c-o sărutare
Și nu mi-ar păsa deloc.

Dacă-i fi...doar dacă-i fi...
Unde-acum să te găsesc?
Dacă-i fi și tu mai altfel,
Aș putea să te iubesc.

Pustie trăsură cu cai veseli grăbiți
Este viața.
Te urci și alergi după vise mărețe,
Nu privești înapoi cît ești tînăr,
Dar unde grăbești,călărețe?

Te strecori după străine cortine
Și joci roluri cu străine destine.
Îmbraci străine costume,
Dar le croiești mereu după tine.

Ești un rob al eternității ,omule,
Nu cetate sau zid reconstruit.
Ești același ca și acum cîteva secole,
Doar că puțin mai grăbit...

Puf de păpădie,galben strop de zi
Se topește-n lună seara asta gri.
Pașii grei apasă pe cărarea goală,
Se întorc acasă sufletele-n seară.
Nu e nimeni-n zare,drumul e pustiu:
Casa este goala,dar de ce nu știu.
Am s-aștept și astăzi,să te-ntorci în prag
Suflet drag și aspru,suflet trist,pribeag.
Am s-aștept la ușă zi de zi să vii
Cu lumin-aprinsă și cu ochi pustii.
Știu că ești departe,știu că asta vrei,
Dar aș vrea-ncă o dată să-ți văd ochii grei.
Aș zbura spre lună,să găsesc tăcerea.
Și-aș culege-n noapte,dulce mîngîiere.
Aș robi minciuna,dulce alinare,
Ce-ai șoptit nesigur tot grăbind plecarea.
Aș minți tăcerea,aș chema trecutul,
Ți-aș întoarce șoapta,ți-aș renaște trupul.
Singur însa glasul mi-l prefac în mit
Și mă las în lună trist și obosit.

Mi-e dor de tine,mamă,de părul tău bălai
Cum ai putut,tu,oare,uitării să mă dai?
Eu sunt aici ,departe de vise și culori
și mă gîndesc în noapte la tine uneori.
De ce m-ai lăsat ,mamă,căci parcă sunt cuminte?
Eu nu îți cer nimic,doar cîteva cuvinte.
Te rog,mamico dragă,hai,vino și mă ia
Deacum eu sunt mare te pot și ajuta…
cînd
noaptea se coboară,de plîng sau sunt bolnav,
privirea ta-mi apare,dar chipul tău e vag.
Aș vrea ca să te văd din depărtări măcar
Căci ochii tăi, mămico,sunt cel frumos dar.
Am învățat a scrie și-a spune poezii
și rău îmi pare,mamă,că nu vrei să le știi.
Aș vrea și eu acasă,să am și eu bunei
Aș renunța la toate doar pentru ochii tăi.
Mi-a spus mie-o colegă că ești frumoasă și
c-ai bani, mașină,casă și ai și alți copii
să știi,dragă mămică,nimic eu nu doresc
doar să te strîng în brațe să-ți spun că te iubesc”te iubesc..”

Septembre
Își poartă straile ca pe-o nălucă
Și scutură frunze
și-aromă de nucă

se-atinge de flori-
le face de gheață
și lasă pe dealuri
doar urmă de viață.

Septembre
Seamănă aur prin grîne
Alunecă-n ape
și-n fire de pîine

întuneca zări
grăbește apusu
scarmănă-n vie
și lîna pe fusu’.

Septembrie
Frumos dar trist
Aidoma ultimei piese
A unui artist.


Colindă sihastră
și nebunie
Orchestra de paie
și-o scenă pustie.

Septembre
E vreme ursuză si lumea o știe
O pată de ceară
Pe foi de hîrtie.

Pustiu ,dar frumos
Trist ,dar ursuz
Septembrie
E vremea frumoasa a unui apus...

Să ma scufund in vise
Să mă arunc pe curcubeu,și-apoi să chem tăcerea
Să bat cloptele speranței ...ș-apoi...ș-apoi să mai rămîn copil...

Nu se seamănă lumina
Lumina se culege din roua dimineței,din razele de soare
Lumina se ascunde în suflet...de acolo poți să furi stropi de lumină.

Ce e lumina?ce e un suflet de copil?
Lumina e calea ce duce spre izbîndă
Copilăria e izbînda oricărei întrebări...păcat e însă că așteptăm amurgul...

pier stele neatinse...noi stele se vor naste...am cunoscut durerea...nu am ce mai cunoaste...

Scrisoarea unei mame blonde catre fiul ei:"Draga fiule,Iti scriu aceste randuri ca sa stii ca iti scriu. Daca primesti aceasta scrisoare inseamna ca a ajuns cu bine. Daca nu o primesti, atunci sa ma anunti pentru a ti-o mai trimite o data. Iti scriu incet pentru ca stiu ca tu nu citesti prea repede. Acum cateva zile tatal tau a citit ca marea majoritate a accidentelor se petrec la o distanta de un kilometru de casa. De aceea ne-am hotarat sa ne mutam mai departe. Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de atunci n-am mai vazut-o. Vremea pe aici nu e foarte rea. Saptamana trecuta n-a plouat decat de doua ori. Prima data, ploaia a tinut 3 zile, a doua oara 4 zile. Apropo de vesta pe care o vroiai, unchiul Petre mi-a spus ca daca o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o sa coste mai mult; atunci am taiat nasturii si i-am pus in buzunar.In sfarsit, l-am ingropat pe bunicu'; l-am gasit cand ne-am mutat. Era in dulap din ziua in care a castigat la "De-a v-ati ascunselea". Sa-ti mai zic ca alaltaieri, a explodat bucataria si tatal tau si cu mine am "zburat" din casa. Ce emotie! A fost pentru prima data dupa multi ani cand tatal tau si cu mine iesim impreuna undeva. A venit doctorul sa vada daca suntem in regula, si mi-a pus un tub de sticla in gura. Mi-a zis sa nu vorbesc 10 minute. Tatal tau s-a oferit sa cumpere tubul acela. Si daca tot vorbim de taica-tu, te anunt ca si-a gasit de lucru, e foarte mandru de asta. Lucreaza peste aproape 500 de oameni. L-au angajat sa tunda iarba in citimir.Sora ta Julia, cea care s-a casatorit cu sotul ei, a nascut in sfarsit, da' nu stim inca sexul copilului. N-as putea inca sa-ti spun daca esti unchi sau matusa. Taica-tu a intrebat-o pe sora-ta Lucia daca mai este insarcinata. Lucia i-a zis ca da, in 5 luni de-acum; atunci taica-tu a intrebat-o daca era sigura ca era al ei. Ea i-a spus sigur ca da. Ce fata sigura, cata mandrie! Asa fata, asa tata! Varul tau Paul s-a casatorit si se roaga in fiecare zi in fata sotiei lui. E fecioara! Dimpotriva, nu l-am mai vazut pe unchiul Vasile, ala care a murit anul trecut... Cel mai rau e frate-tu ala mic, Ionut. A incuiat masina si a lasat cheile inauntru. A trebuit sa se duca pana acasa sa aduca dublura ca sa ne scoata pe toti de acolo.Bine, fiule. Nu pot sa-ti trec adresa pe plic pentru ca n-o stiu. De fapt, ultima familie care a locuit aici, a plecat cu numerele pentru a le pune la noua adresa. Daca o vezi pe Margareta, transmite-i salutarile noastre. Daca n-o vezi nu-i spune nimic.Mama ta care te adora,AntoanetaP.S. Aveam de gand sa-ti pun si niste bani, dar deja am inchis plicul