regret

"Tu cred că m-ai uitat

Copilăria mea

Dar eu cât voi trăi

Nicicând te voi uita”

Frumoasă,senină ca o rază de lumină,inocentă și curată,copilăria rămîne vîrsta care seamănă regrete,odată cu desfacerea farmecului ei.

Ea nevinovată,noi curioși am lăsat-o să plece,așteptînd să ajungem mai repede maturi,neștiind că grijili maturității o să le cunoaștem toată viață,însă farmecul copilăriei nu se poate retrăi.

Am fi pierdut-o pe ulița copilării,într-o sală de clasă,într-un ungher al casei părintești...și am pierdut-o...o mai găsim prin poze vechi,prin amintiri frumoase și orfane,prin ochii mamei cei cuminți,pe buzele bunicilor...

S-a strecurat pe nevăzute,s-o fi lipit de-un puf de păpădie,sau a zburat spre cer cu baloanele de săpun,s-o fi supărat cînd a certat-o mama,sau poate s-o fi stinjenit de primul sărut...oricum,ea,copilăria,rămine dulcea amintire a primilor pași făcuți,a primului zîmbet,a primului cuvînt rostit,a primului dor...