m-ai fi pierdut cîndva într-o tăcere,

într-un bătrîn și nevorbit cuvînt,

îmi împroșcai cu pietre în durere

și cu noroi ,în suflet și în gînd.

m-ai fi pierdut în șoaptă,în regrete

în pași domoli și obosiți de drum

tu îmi rădeai în față,și-n durere

și-ai omorît seninul cu un fum.

credeai că din noroi și din durere

nu iese flori atunci cînd plîngi și suferi

Însă nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi

pot să mai apară la vedere- frumoșii nuferi.