pier stele neatinse...noi stele se vor naste...am cunoscut durerea...nu am ce mai cunoaste...

un dor neimplinit..


intotdeauna este loc pentru vise,iar visul neimplinit este cel mai frumos si ravnit...

si asa m-as duce-acasa...


nicicand departarile nu mi-au parut asa aspre si singure,pana nu am simtit aerul departe de casa...
ajunsa aici,simt un dor nebun sa vad zarea si soarele ce rasarea acasa...
straine imi sunt strazile,drumurile aglomerate,si singuri sunt pasi,care ar alerga grabiti spre drum ce duce spre casa...
rasar case mari,dar sihastre ,sunt sumbre si reci pentru mine ...privesc lumea,luminile ce apar dupa orizonturi izolate de ideile nocture si utopici...asteptam plecare,doream sa cunsoc oameni noi sa incep o viata noua,sa ma scald in libertare si sa simt gustul indepedentii...astazi cand am toate aceasta imi dau seama ca toate aceasta au dus la un singur lucru-singuratate...
cand arunc ochii spre orasul mic si trist imi vine-un gand...un gand frumos ..care alearga acasa!!!

ne despărțim...





Zîmbesc sau plîng ,nici nu mai știu.
Păstrez hotarele păgîne.
Aștept apusul parcă vine
În parcul gol ce e pustiu.

Plecat-ai tu c-un zbor de vise
Ce n-au să se întoarcă iară.
Afară este primăvară
Pictată în imagini triste.

Pe buze parcă-ți simt suflarea
Și-amarul dulce din priviri,
E greu s-acceptăm schimbarea
Ținîndu-ne de rădăcini.

Și-atîtea vise azi de leagă
Și ne pierdem în amintiri.
Ne-nchide-n închisor tîrzii
Povestea ce părea că-i dragă.

Un zbor jertfim pentru cădere,
Un zîmbet cald pentru tristeți
Bătem la poarta bătrîneții
Cu fața tînără ce piere.

Nu vrem omagii pentru fapte,
Nu cerem calde-mbrățisări.
Dorim s-auzim urări
Ce s-au pierdut în bunătate.

E prea tîrziu pentru regrete.
Ne despărțește crudă viață
Pornim spre lumile de gheață,
Avînd pe față crude pete.

Adio-ți spun,adio-mi zici
Ne despărțim ca norii vara,
Căci parcă iar se lasă seara
La umbra unei stele mici.

De ce-am iubit?Ce întrebare?!
Ce rost acum să întrebăm?
Oricum iubirea-o să uităm
Și toate zilele-amare.
.

adio...


M-am prefăcut în ploi de mai,iubite,
Să cad pe pieptu-ți dezvelit și gol
și m-am surpat din flăcări de lumină
și m-am topit în lacrima de nor.

Am nins pe valea-ți adormită care
Vegindu-ne-n seară-adeseori
Păstrează vie amintirea noastră
Piredută-n visele pictate de culori.

Am înghețat o roza în tăcere
Cu dulci cuvinte care-au adormit
La focul de jaratic stai cu alta
și arzi fățarnic tot ce-am iubit.

Am plîns pe rugul rece de tristeți
și m-am topit în valea amuțită
Rămîi cu mine,nu pleca,iubire,
și fă să mă resimt din nou iubită.

Ca să te-ntorc din drum e prea tîrziu
De aceea-ți spun:”Adio,dragul meu”
Eu îți doresc în viață doar iubire
Să nu te afli nicicînd în locul meu.

ne desparteste marea...


De cîte ori în noapte-am plîns,
Că tu era-i departe.
Erai străin în ochii mei,
Chiar de-mi stăteai aproape...

Cum ai făcut,cum de-ai putut
Tu să mă faci să sufăr.
Suntem străini acuma noi
Ca două flori de nufăr.

Cînd singură mă simt pe drum,
În parc sau pe alei
Mă rog în noapte pe ascuns
S-aducă ochii tăi.

Suflarea vîntului de mai
Cînd bate fin și lent
Era la fel ca brațul tău,
Cînd mă strîngeai la piept.

Acuma pașii tăi sunt nori
Și picură ca ploaia.
Suntem ca două maluri noi
Ne despărțește marea.

a fost iubirea....


A fost iubire- și-a trecut...
Un nufăr alb pe-o apă rară,
Un vis frumos pe-un cer senin,
Un cald ecou în zi de vară.

A fost iubire,dar s-a șters,
Un cîntec dulce de viori.
A fost iubire,ce folos?
Cînd ne-amintim ne trec fiori.

A fost iubire,cui ce-i pasă,
Cînd răni adînci în piept ne dor?
A fost iubire și frumoasă
Doar că trecuse prea ușor.



Diferențele și sindromul "the same"

e ciudat de ce în zilele noastre,cînd tehnologiile se renovează pe zi ce trece ,apar noi și noi metode de a deveni unic și incomparabil ,tinerii de azi încă mai încearcă să fie toți unii ca alții,să se identifice în stilul și vorbirea celui căruia se află lîngă dînsul...

noi cei care atît de repede murim...


"E aşa de ciudat că avem atâta timp pentru ură, când viaţa nu-i decât o picătură între acest moment şi celălalt. Şi ii neînţeles de trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori, că nu zâmbim, noi... care atât de repede murim".