O viață mai bună la noi acasă




,,Fie pînea cît de rea, tot mai bună-i în țara ta “ , glăsuiește un proverb. Dar cînd ea lipsește, cum poți să-i cunoști gustul ? Și atunci pornești în căutarea unei vieți mai bune...Încotro ?cu cine ?pe mult timp ? cunoști adresa ?...Sînt încă multe întrebări pe care ar trebui să le pună în valiza sa cel care pornește într- acolo,,unde cineva-undeva ,,lovește cu ciocanul și iese banul”.Închizi ochii... și-ți imaginezi lumea așa cum ți-o dorești tu,dar cînd îi deschizi... de acum e prea tîrziu.Din om liber ai devenit sclavul cuiva și ai aflat că ai fost traficat.
Traficul de fiinţe umane este o formă modernă de sclavie şi reprezintă o ameninţare pentru libertatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea şi uneori chiar pentru viaţa celor care îi cad victime.
Nu e un secret pentru nimeni că în Moldova se duce un mod greu de trai.Locuri de muncă sunt puține ,neplătite, iar prețurile mari mușcă , de aceea fiecare a patra persoană este nevoită să emigreze în țările vecine pentru un loc de muncă cît de cît stabil și pentru un salariu cît de cît decent.Toți se gîndesc să părăsească țara pentru a-și crea o nouă viața , care, după părerea lor, ar trebui să fie mult mai bună , de aceea multe persoane cad în plasa traficanților de ființe umane din cauza lipsei de informație.Consider că s-ar reduce cu mult numărul victemelor traficului dacă ar fi mai multă informație referitor la această temă , nu pot să neg că nu se informează lumea despre acest pericol , însă cred că e puțină această informație și ea nu este răspîndită omogen . Persoanele care doresc să părăsească țara în căutarea unor noi locuri de muncă, în primul rînd, trebuie să-și pună această întrebare ( mai ales femeile,care cel mai des cad în plasa traficanților de ființe umane) : De ce sunt aşa de multe locuri de muncă adresate persoanelor din alte ţări? Oare în ţara respectivă nu există nimeni care ar dori acel loc de muncă atât de bine plătit? Un alt mod de prevenire a traficului de ființe umane ar fi să verifice dacă firma care oferă de lucru este înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia îşi are sediul, şi dacă are ca obiect de activitate intermedierile de locuri de muncă. Să fie acceptate doar ofertele care presupun un contract de muncă şi să nu fie luate în considerație promisiunile verbale, chiar dacă ele vin din partea unor persoane „apropiate” (prieteni, rude, colegi). Am ajuns în așa o perioadă de timp în care nu poți avea încredere deplină în nimeni , pentru bani au ajuns să se vîndă frate pe frate , mamă pe fiu și fiu pe mamă.
Se zice că cel mai ușor e de a da sfaturi, cel mai greu e să le respecți. Nu încerc să dau sfaturi , fiindcă aș părea ridicolă în această situație, căci fiecare din noi își dorește o viață căt de căt mai decentă. Vin cu niște gînduri de o tînără de 20 ani, la care am ajuns vizionînd o emisiune la PRO TV Internațional.Un grup de cîteva fete ,inclusiv din Moldova, au fost victemele unor traficanți din Turcia. M-a șocat faptul că ele nu negau faptul că nu s-au informat în detalii înainte de a accepta acel drum. Una din ele chiar a declarat reporterului că pentru ea contează mai mult banii și e gata de a merge la risc.Și atunci la ce îți servesc banii , dacă nu ai libertate în această viață ?Vei sta ca o pasăre într-o colivie de aur și vizitatorii îți vor admira colivia, apostrofîndu-te că o murdărești ?! La vîrsta noastră este cel mai ușor pentru traficanți să intrăm singuri în această colivie de aur,trăgînd chiar și ușa după noi.E bine să fii optimist, dar nu întotdeauna e bine să fii credul cu cei pe care nu-i cunoști și care îți promit că banii îți vor curge gîrlă.Nimic în această lume nu se capătă ușor.Totul cere muncă și răbdare,dar răbdare în sensul că și la noi acasă vom avea o viață mai bună.Țara fără tineri e țara fără vitor.De aceea ar fi bine ca guvernanții să asigure tineretul cu locuri de muncă bine plătite, cu locuri bugetare la universități, ,căci tineretul nostru știe a munci și a studia și atunci traficanților nu le rămîne decît să-și schimbe itinerarul și de ce nu- și ocupația .
Poate la această se și gîndesc toți tinerii noștri cînd lasă în urmă hotarele țării noastre ,în speranța că mîine va fi bine și la noi acasă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu