Viața este ca o călătorie cu trenul: urcăm și coborîm des,există accidente,surprize plăcute la unele stații și tristețe adîncă la altele. Atunci cînd ne naștem și urcăm în tren,întîlnim oameni despre care credem,că ne vor însoți pe tot parcursul călătoriei noastre:părinții noștri. Din păcate,adevărul este altfel. Ei coboară la o stație si ne lasă pe noi fără dragoste și atașamentul lor,fără prietenia și compania lor. e drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Aceștia sunt frații noștri,prietnii noștri și acei oameni minunați pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care urcă în tren ,privesc călătoria ca o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristeți pe parcursul călătoriei. Și mai există și alții în tren,car sunt permanent prezenți și gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor cînd coboară un dor veșnic... Unii urcă și coboară,și noi abia i-am observat. Ne miră faptul că unii pasageri,pe care îi iubim cel mai mult,se mută în alt vagon și ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînțeles noi nu ne lăsăm opriți și ne străduim să-i găsim si să ne înghesuim să trecem și să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate ,uneori nu ne putem așeza lîngă ei,deoarece locul de lîngă ei e deja ocupat. Nu facem nimic,așa este călătoria:plină de provocări,vise,fantezii,speranțe si despărțiri...dar fără întoarcere. Deci ,trebuie să facem călătoria în felul cel mai bun posibil. Să încercam să ieșim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi,și să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei... să ne aducem aminte,că în orice etapă a călătoriei poate exista un tovarăș de-l nostru care să ezite și care probabil are nevoie de înțelegerea noastră. și noi vom șovăi și va exista cineva care să ne înțeleagă. Misterul cel mare al călătoriei este că nu știm cînd vom coborî definitiv din tren și nici cînd vor coborî cei ce călătoresc alături de noi,nici măcar cel care stă pe locul de lînga noi. Cred că o să fiu cuprins de duioșie atunci cînd o să cobor definitv din tren...Ds,cred acest lucru. Despărțirea de cîțiva prieteni pe care i-am întîlnit în timpul călătoriei va fi dureroasă.Va fi intristător sa-i las singur pe cei mai dragi mie. Dar am speranța că odată și odată,va veni gara centrală,și am speranța că am să-i văd sosind,cu bagaje pe care încă nu le-au avut atunci cînd am urcat în tren. Ceea ce mă va face fercit este că am avut si eu partea mea la sporirirea bagajelor lor . Pentru cei ce își continuă călătoria le urez: CĂLĂTORIE PLĂCUTĂ!!!